.

Am greșit în ceea ce privește Ami Amalia și mă bucur că nu am avut dreptate.
În 2018, când m-a sunat Amalia Săftoiu să-mi povestească despre brandul ei, nu i-am dat nicio șansă. Folosea cuvinte precum luxury knitwear, fire naturale, modă etică, surse responsabile și fair trade.

Brandul ei, pe care îl lansase de un an deja, realiza pulovere ce costau sute de euro și voia să le vândă și acasă, în România din care plecase în urmă cu 20 de ani și unde acum investea în acest concept de luxury knitwear. Încercam să îi explic că aici alegerile vestimentare sunt ghidate de prețul mai mic și/sau de logoul cât mai mare.

.

Astăzi, Ami Amalia este în lista celor mai apreciate
branduri de luxury knitwear din lume, cu apariții în Vogue,
recunoscut pentru calitatea produselor sale, vândut pe Farfetch,
apreciat de cliente din întreaga lume.

.

Ne-am împrietenit pe toate mediile, am vizitat-o și la Oradea pentru a discuta o posibilă colaborare, acolo unde în 2018 avea biroul și unde venea cât de des putea. Pe atunci, Amalia Săftoiu locuia în Moscova împreună cu soțul și cei doi copii și părea că are o viață perfectă sau cel puțin foarte confortabilă.

Dacă o întrebi de ce a renunțat la tot confortul corporației și a luat-o pe calea antreprenoriatului, Amalia răspunde că timpul pe care îl petrecea la birou, departe de copiii săi, era prea valoros să fie investit într-un job cu valoare limitată pentru familie, pe termen lung.

Deoarece, până la urmă, despre asta este vorba: care este valoarea pe care ne-o oferim nouă, familiei noastre, muncii noastre, timpului nostru?

.

Iar aceasta este o poveste despre valoare

Colaborarea noastră nu s-a concretizat atunci. Amalia își construia brandul 24/7 și, deși avea o echipă, era și este a one woman show. Implicată în fiecare fir al business-ului, Ami Amalia este o bucată semnificativă din sufletul, mintea și timpul său.
În acel moment am considerat că niciun profesionist în comunicare nu ar fi putut să surprindă, să comunice și să exploateze viziunea Ami Amalia mai bine decât o făcea ea însăși.

.

Amalia Săftoiu | Ami Amalia | fotografie Raluca Mărgescu

A plecat din Petroșani și s-a școlit. A muncit și iar a studiat. A lucrat în echipe multinaționale în șapte țări și a devenit cetățean al lumii. A experimentat culturi diferite și a înțeles ce înseamnă luxul. De la luxul nordic, tradus în calitatea vieții prin respect pentru natură, corp și suflet, și până la luxul ostentativ din Dubai, Moscova, acolo unde noțiunea de lux are alte valențe și întruchipări.

.

„NOI NU VINDEM PULOVERE, NOI FACEM POSIBIL

ACCESUL FIECĂREI CLIENTE LA O FABRICĂ CARE LUCREAZĂ

PENTRU EA, DIN FIRELE ALESE DE EA, PE MĂRIMEA EI, CU MAI MULTĂ

GRIJĂ ȘI RĂBDARE DECÂT O FABRICĂ TRADIȚIONALĂ ACORDĂ CHIAR

ȘI DESIGNERILOR PROFESIONIȘTI.” AMALIA SAFTOIU

.

MADE IN ROMANIA

Amalia Săftoiu a ales să pună pe produsele sale eticheta “Made in Romania” deși, conform legislației, putea scrie Italy sau orice altă țară din care-i provin firele. Și a ales așa nu dintr-un soi de patriotism, ci pentru că așa este corect.

În timp ce redactez acest articol, Ami Amalia sărbătorește cinci ani de când a trimis primele comenzi. A început cu eșarfe din cașmir, bomber jackets – încă în top produse iconice Ami Amalia –, turtle necks și bluze din mătase, cașmir, merino.
Își realiza produsele colaborând cu fabrici din România, însă procesul se scurtcircuita deseori, iar foarte repede Amalia a înțeles că, deși mai puțin riscant și costisitor, acest model tradițional de brand care subcontractează producția nu o va ajuta să realizeze viziunea Ami Amalia.

Acum, Ami Amalia are propria făbricuță (diminutiv intenționat) în Oradea și o sumă de angajați ce învață constant cum să opereze mașinăriile, să satisfacă exigențele clientelei internaționale, cum să creeze un produs și un serviciu de lux “made in Romania”.

A obținut și mici finanțări, să nu simtă că duce pe umeri singură toată greutatea unui business de producție de lux în România, și-a construit un knitting mill, după cum îl numește, a ales mașinăriile de care avea nevoie pentru a crea produsele pe care și le imagina.
A petrecut zile și nopți lângă mașini să le înțeleagă, să știe cum să își adapteze creativitatea și cum să o traducă în ace, tehnici, ațe, combinații. Încearcă să dezvăluie frumusețea și secretele tricotajelor tuturor angajaților, indiferent de rolul din echipă, să înțeleagă toată echipa esența proiectului. Se documentează permanent și spune că “Sky is the limit” în knitwear.

Ami Amalia reușește să îmbine cu succes tehnologia din 2022, designul contemporan premium, firele naturale, produsul construit etic și responsabil plus – întotdeauna orientată către client – nevoia de a avea o piesă de modă în care să te simți bine, să fii admirată și pentru valorile pe care le susții: sustenabilitate, antreprenoriat, women empowerment.

.

„CU UN PROGRAM MODERN, CU GRIJĂ, CONTROLĂM

CONSUMUL DE FIRE LA GRAM. FIECARE PULOVER ȘI MĂRIME AU

PROGRAMUL LOR, NUMAI PENTRU PUȚINE MODELE

SE FOLOSEȘTE PUȚIN FOARFECA ȘI ECHILIBRĂM ACEASTĂ DECIZIE

DE DESIGN CU MODELELE 3D, FĂRĂ CUSĂTURI,

UN EXEMPLU DE SUSTENABILITATE ȘI TEHNOLOGIE.”

.

Ami Amalia: from creator to consumer

M-am întrebat deseori care a fost rețeta de succes a brandului Ami Amalia. Și tot eu mi-am răspuns pornind de la ea, Amalia Săftoiu. Ea însăși o consumatoare de produse de lux, o persoană educată și cultivată.
Asistenții de vânzări ai celor mai mari multibranduri high fashion online i se adresează direct și îi facilitează achizițiile din magazinele lor, caută peste tot în lume, apreciază și colecționează genți vintage, cunoaște dedesubturile modei cu toate greșelile asumate și, mai ales, aspectele neasumate și imorale ale acestei industrii.
A luat tot acest knowledge și l-a pus la temelia rețetei sale de succes, lucrând pas cu pas la construirea unui business care să încapsuleze toate atributele unui brand și serviciu premium.

.

Am întrebat-o și pe ea cum își explică succesul și a ajuns să își pună aceeași întrebare la rândul ei.

.

„Sunt atât de multe pulovere online și atât de multe branduri puternice financiar, și atât de multe definiții și percepții despre ce înseamnă și ce determină succesul. Plus o obsesie colectivă de a fugi după succes de care am încercat să mă protejez.
Am vrut să creez un produs ce se adresează direct clienților, cum am căutat și dorit eu, ca iubitoare de pulovere speciale.
Și ne-am străduit să adăugăm valoare în fiecare etapă: fiecărei piese în parte, dar și relației pe care o avem și o construim cu fiecare client”
, spune Amalia, apăsând pe fiecare cuvânt în parte, ca un crez ce s-a transformat în misiune.

.

Amalia Săftoiu | Ami Amalia | fotografie Raluca Mărgescu

Ami Amalia pune valoare în firele naturale pe care le folosește, pune valoare în fiecare produs creat prin ședințe foto dedicate și atent realizate, Amalia alegând întotdeauna să lucreze cu cei mai talentați și buni profesioniști, de la modele la fotografi, stiliști și make-up artiști.

Fiecare shooting realizat pentru ilustrarea pieselor este un pictorial de modă și o stare. Un produs Ami Amalia are o valoare intrinsecă și asta se transmite cu fiecare reprezentare în digital sau fizică a produsului.
De la primul contact cu brandul în online – fie prin pagina de Instagram sau grupul The Mill de pe Facebook (grup înființat la puține luni după lansarea brandului, acolo unde este o comunitate activă de cliente Ami Amalia) și până la pachetul pe care îl primești, Ami Amalia înseamnă respect pentru produsul creat, pentru modă și grijă pentru client, totul pentru o experiență de lux ambalată într-o superbă cutie roșie sau, mai nou, într-o husă din țesătură tradițională românească, cu broderie personalizată.

.

Ami Amalia a reușit să creeze FOMO – Fear of Missing Out

(Așa consider eu, Amalia crede că este un pic exagerat. Nu vede lucrurile așa când este între mașinile de tricotat.)

Ami Amalia este probabil unul din puținele branduri din România care nu a angajat o agenție de PR să contacteze influenceri să îi poarte produsele și să posteze în rețelele sociale. Până să stabilească un plan tradițional de marketing, a cunoscut plăcerea de a fi contactată direct și de a dezvolta prietenii, relații de colaborare direct cu persoanele pe care le admiră, de a descoperi în lista de clienți oameni talentați care au inspirat-o, ajutat-o, provocat-o.

„Nu mă așteptam să întâlnesc în România atâtea persoane care să rezoneze cu valorile și intențiile brandului încă de la început. Fiecare colaborare cu persoane din lumea modei, a teatrului, a muzicii a fost o provocare creativă frumoasă, de suflet. Ei sunt cei care s-au acordat «tendinței» de a descoperi, purta, aprecia și răsplăti un brand «made in Romania» realizat la cele mai înalte standarde.” Amalia Săftoiu

Și, bineînțeles, până la femei ca mine pentru care momentul achiziției unui produs Ami Amalia este prilej de răsfăț și sărbătorire a mea, în primul rând.
Ca un dar pe care mi-l fac pentru că merit și pentru că am grijă de mine.

.

Amalia Săftoiu | Ami Amalia | fotografie Raluca Mărgescu

.

I want my kids to have options

Amalia nu caută să se îmbogățească (în sensul comercial) din Ami Amalia, ci dorește să folosească ce a învățat în toți acești ani pentru a construi o afacere care să dureze câteva generații, să fie o oportunitate pentru familia ei în care să investească cu drag și mândrie timpul, creativitatea și resursele financiare.

„Nu construim o afacere din care să ieșim la pensie, ci o afacere care să ne țină tineri, să folosim atuurile vârstei de acum, a vârstelor care vor urma. Aici este loc și poate crea valoare și o persoană de 20 de ani, dar și una de 60 de ani – avem două angajate noi peste această vârstă și sunt nemaipomenite.

Nu știu dacă Celine și Alex vor alege să se alăture și să continue Ami Amalia, dar îmi doresc ca aceasta să fie o opțiune pentru ei și să crească știind ce înseamnă o afacere sustenabilă, principii, greutăți și bucurii de antreprenoriat – nu să așteptăm să studieze la un curs de MBA lucruri care nu pot fi predate, oricum.”

https://www.curatorialist.ro/ami-amalia-high-luxury-cu-eticheta-made-in-ro-interviu-amalia-saftoiu/

Contact us

Hi,
We noticed that you are visiting us from Romania and you will see the coresponding prices and taxes. If this is not correct, you can change your default shipping country right now, or on the checkout page.

  • Europe
    • Aland Islands
    • Albania
    • Austria
    • Belgium
    • Bulgaria
    • Croatia
    • Cyprus
    • Czechia
    • Denmark
    • Estonia
    • Finland
    • France
    • Germany
    • Ireland
    • Italy
    • Lithuania
    • Luxembourg
    • Netherlands
    • Norway
    • Poland
    • Portugal
    • Romania
    • Russia Federation
    • Slovakia
    • Slovenia
    • Spain
    • Sweden
    • Switzerland
    • Ukraine
    • United Kingdom
  • North, Central & South America
    • United States
    • Canada
    • French Guiana
    • Argentina
  • Asia & Oceania
    • Israel
    • Saudi Arabia
    • Kazakstan
    • Malaysia
    • Taiwan
    • Hong Kong
    • China
    • Japan
    • Singapore
    • Qatar
    • Australia
Shopping bag
Loading...